el-GRro-RO

greece-ro Blog


’’IOSIFIDIS’’ Kourabiedes din Kavala (Fursecuri cu migdale)

’’IOSIFIDIS’’ Kourabiedes din Kavala (Fursecuri cu migdale)

Din satul Karvali din Cappadocia Turcia, familia Iosifidis a venit și s-a așezat în Nea Karvali, Kavala, aducând rețeta delicioasă a bunicii pentru tradiționalii kurabiedes.

Secretul pentru succesul lor este calitatea excelentă a făinii, amestecul de unt de capră(oaie) și de vacă și migdalele proaspete.

Este desertul bucuriei, al sărbătorii. Potrivit tradiției, kourabides simbolizează fericirea, deoarece sunt fabricate din mii de firicele de făină și zahăr atâtea cât și dorințele care se îndeplinesc.

Din 1976, kourabiedes, tsoureki (cozonac grecesc) și melomakarona "Iosifidi" au devenit cunoscute nu numai în Grecia, ci și în întreaga lume, unde sunt exportate în Germania, Franța, Italia, Belgia și America.

Cozonacul (tsoureki) care se naște din mâinile dulcei Varvara Iosifidis este o poezie. Începe cu o movilă de făină, zahăr, portocală, mastic și mahlepi adus special din Cappadocia, și o transformă într-o pâine dulce cu gust de mastic, parfumată cu un miros care te înnebunește.

Magazinele Iosifidis le veți găsi în centrul orașului Kavala, vizavi de Piața Municipală și în Nea Karvali Kavalas. Fabrica este situată în zona industrială a orașului Kavala la zece minute de Nea Karvali.

Onorabilul domn Prodromos Iosifidis ne dă rețeta:

REȚETA

KOURABIEDES NEA KARVALI

INGREDIENTE

 

1 kg de făină

200 g unt de vacă

100 g unt de oaie (capră)

100 g de margarină

150 de grame de zahăr pudră

2 pliculețe de vanilie sau stick vanilie sau 3 lingurițe esență de vanilie

1 linguriță praf de copt

300 de grame de migdale întregi

PENTRU FINISARE

Apă de flori sau apă de trandafiri

Zahăr pudră

 

MOD DE PREGĂTIRE

Punem migdalele într-o tavă și le coacem în cuptorul preîncălzit timp de 20 de minute la temperatură scăzută până când acestea se prăjesc.

Batem untul în mixer timp de cinci minute până când se face ca o cremă. Adăugăm zahărul pudră încet încet și bătem până când amestecul este omogenizat timp de încă cinci minute.

Adăugăm făina amestecată cu praf de copt și vanilie puțin câte puțin  și începem  să frământăm cu mâna.

Odată ce aluatul este legat, adăugăm migdalele și frământăm ușor.

Puneți aluatul pe o masă și punem o foaie de pergament peste el. Îl intindem cu făcălețul și după aceea cu mâna.

Tăiem bucăți de aluat și facem biluțe sau tăiem cu o formă în semilună.

Punem fursecurile într-o tavă de coacere cu hârtie de copt și coacem în cuptorul bine încălzit la 200 de grade timp de o jumătate de oră.

Lăsăm să se răcească timp de 3 minute și apoi le stropim  cu apă de flori și le dăm prin zahăr pudră

Mici secrete

Fursecurile se păstrează proaspete într-un mediu uscat și rece. Dacă le punem într-o cutie de metal ermetică sigur își vor păstra prospețimea lor pentru o lungă perioadă de timp.

Succes și Poftă Bună!

Previous Article Se deschid porțile Parcului de Crăciun din Alexandroupoli!
Next Article STAȚIUNI DE SCHI ÎN GRECIA NORD
Print
21952 Rate this article:
3.3
«noiembrie 2024»
lun.mar.mie.joivin.sâm.dum.
28293031123
45678910
11121314151617
18192021222324
2526272829301
2345678